Visul unei mame

Sunt obosită, dar încă mă simt în putere. Cred că mă simt așa pentru că am iubit azi. Am oferit iubire. Și e... nu știu cum, magic. În ciuda oboselii pe care o simte trupul, iubind, simți că prinzi puteri, și vrei să iubești și mai mult, să oferi și mai mult...

Mulțumesc, Cristina mea. Am un nod în gât, acum când scriu aceste rânduri, pentru că am blocată o Emoție mare mare care vrea să iasă și să își exprime energia... Este ... emoția care însoțește ceea ce mă face, de 2 ani și 4 luni, să mă numesc „mamă”, și să mă simt ca una. Datorită ție, am înțeles puterea pe care o poate avea dăruirea de sine. Datorită ție, fetiță frumoasă, am înțeles puțin mai mult și mai bine din iubirea cu care ne iubește Dumnezeu. Îmi simt inima Vie, plină de Emoții, datorită prezenței tale. Știi cât te iubesc, măi Fulg de Nea ? Știi că am o neliniște plăcută de fiecare dată când mă duc să te iau de la grădi ? Ca atunci când, adolescentă, mă duceam, îndrăgostită, și abia ținându-mi în frâu entuziasmul, la o întâlnire cu un puști...

Nu știu alți părinți cum sunt, dar eu când mă gândesc la ce înseamnă să fii părinte, îmi vine în minte doar o mare mare responsabilitate. Preocuparea de a-ți împlini visurile de părinte bun, nu mi se pare opțională, pentru că, dezavantajul mare este că, cât tu închizi ochii și uiți să mai fii atent, să mai lucrezi cu tine, să te bizui nepăsător și ignorant pe „las că merge și așa!”, copilul crește, și învață și... ce nu ai vrea tu, poate să învețe. Și s-ar putea ca abia când ajunge școlar sau adolescent să te confrunți cu deformările pe care le-a pricinuit inconștiența ta cât erai în relație cu el în primii anișori.

Am un vis de mamă.

Un vis despre cum să ne purtăm noi, părinții, cu copiii noștri. Și cum, astfel, ei cresc și formează, împreună, o lume un pic mai bună. Nu îmi permit să visez prea departe, la comportamentul profesorilor sau educatorilor față de copiii noștri, mă limitez la părinți, pentru că totul, nu-i așa, începe cu ei.

Visez la o relație părinte-copil bazată pe seducție. O seducție de zi cu zi către tot ce știi tu, părinte mare și responsabil, că e bine să facă copilul tău, ca să crească mare și sănătos. 

În visul meu, copilul este sedus zi de zi de exemplul personal al părintelui. Aceștia râd zilnic, umăr la umăr, în hohote. Adesea, copilul și părintele stau ca doi oameni normali de vorbă pe o bancă, despre ... prezent. Despre vântul care bate. Despre culorile tricourile oamenilor. Despre frunzele care cad. Și fac asta mâncând o inghețată. Sau doar stând așa.

Mai visez o mamă care se poartă normal, căreia nu îi pasă de „gura lumii”, și își ascultă intuiția în orice situație în care se află implicată atât ea cât și copilul ei, și care nu interzice, și nici nu dă „ vreo pălmuță la fund”, nu inventează bau-bau-ri și alți monstruleți ca să știe copilul de frică. Nu forțează copilul cu nimic, și își cere iertare de fiecare dată când greșește. În această paradigmă, cei doi doar se bucură unul de prezența celuilalt, simțindu-se onorați pentru timpul pe care îl petrec împreună.

 În acest vis al meu, singura formă de autoritate este smerenia. Iar manifestarea ei este tăcerea și privirea mereu plină de înțelesuri. Visez că măreția părintelui constă doar în dragostea sa tainică și neclintită, și nu în decibelii tonului său, sau în numărul de reguli pe care le-a creat pentru copiii săi. Puterea sa ? Căldura brațelor sale mereu deschise și sinceritatea sa. Limbajul iubirii lor ? Jocul.

Nu-i așa că e frumos visul meu ? :)

Dar va rămâne pururi doar un vis, pentru că, nu-i așa, nicio mamă din lume nu poat fi atât de odihnită, atât de disponibilă, atât de ne-rănită emoțional, încât să se poarte altfel permanent cu copiii ei.

Și totuși ... e bine să visăm, ne întărim năzuințele.