Thursday, June 7, 2018

Tu cât știi despre potențialul de dezvoltare al copilului tău ?

Copilul are un potențial de dezvoltare ce are nevoie să fie valorificat de către cei care îl cresc. Dacă îl ții în brațe când îi este frică de exemplu, poate face odiferență, și poate fi vorba de una mare în modul de dezvoltare a stimei și a încrederii în sine. Cumva, fiecare ființă umană are într-o „cutiuță” și așteptările sale înnăscute legate de modul în care are nevoie să fie iubit. Dar acestea, așa ne-a fost dat să fie, trebuie înțelese de părinte și împlinite tot cu ajutorul lui ! El, copilul, le intuiește, însă nu știe, cel puțin până în preadolescență, când începe stadiul operațiilor concrete, să le articuleze. Atunci, o mamă inteligentă, cu bun simț al observației și cu empatie față de copil își poate da seama care sunt acestea, și îi poate comunica și tatălui sau celorlalți membri ai familiei.



În cazul meu. Cristina se potolește din orice își dorește și plâns dacă îi vorbești cu calm (dar neprefăcut- simte detașarea din vorbă, dacă nu este, nu funcționează), și dacă o mângâi. Pentru ea, funcționează cuvintele și mângâierile. Cumva, este și influența mea asupra ei, căci și eu am ca limbaj principal de iubire cuvintele, declarațiile. Este destul de întreprinzătoare, deloc timidă, și adoră să fie în centrul atenției, și să dea comenzi. Pentru ea, deci, este important să fii un pic smerit și să o lași să își dezvolte latura asta ce cred că e binevenită într-o personalitate, dacă este bine gândită și contextualizată.
Pe de altă parte, este destul de reticentă în a mânca de când am început diversificarea. Crina Coliban explică asta prin eticheta pe care le-o atribuie acestui tip de mâncăcioși: „late bloomer”. Și astăzi, din ciorbă elimină riguros multe din legume, păstrând doar cărnița și zeama curată !!




Andrei este mult mai entuziast în ceea ce privește mâncarea, și parcă mai easy-going, mai rezilient. Slăbiciunea lui este (deși este foarte mic și e un pic cam devreme să fac  caracterizări definitive) furia. Când ceva I-o declanșează, ( de obicei interdicțiile), se întinde pe jos, dă din picioare, sau se lasă pe spate, în semn de renunțare la orice … Cristina nu plângea și nici nu se supăra așa. Plânge cu ochii la cineva să o ia în brațe, să o mângâie, niciodată deznădăjduit, ci mai degrabă se descifra ceva senzație de nedreptate acolo. Andrei plânge deznădăjduit dar asumat. Adică plânsul lui e mai în el, așa, și nu ca să fie văzut.
Cam astea ar fi observațiile mele de mamă legate de aceste aspecte. A devenit clar pentru mine 100% că fiecare copil se naște cu o zestre unică, cu o moștenire unică atât emoțională, cât și mentală, imperfectă, ca și a noastră a părinților. Și ce putem face este să acceptăm asta, și să mai îndreptăm pe ici pe colo, atât cât putem face în această viață.


Mai jos, vă las o mică parte din corespondența mea cu o prietenă dragă și unul din ghizii mei umani în acest travaliu frumos al mămiciei dar și în construcția traseului meu de psiholog, doamna Ana Muntean:

Bună ziua,

As vrea sa formulez o intrebare pe care tu sigur o vei intelege pe deplin.
E legata de dezvoltarea copilului.
Daca dezvoltarea psihologica a copilului are treptele ei (varsta de  cateva luni cu caracteristicile ei, de 2 ani cu dificultatile lui,de 3 cu isteriile lui samd), atunci, unde si cum se mai vede specificitatea genelor si mediului acelui copil,in comparatie cu ale altor copii ? Mai pe scurt, daca la 3 ani, cam toti copiii tind sa fie isterici, sa faca tantrumuri, cum se mai deosebeste un copil crescut cu atasament securizant de unul cu atasament insecurizant ?
Sper ca ai inteles exact curiozitatea mea.
Multumesc.

Dragă Ioana,

Recunoastem specificul copilului (mostenit si invatat) din modul in care se manifesta. In vreme ce este normal ca un copil de trei ani sa fie negativist, incapatanat, etc., altfel se manifesta un copil care mosteneste un temperament flegmatic si altfel un sangvin; in ceea ce priveste atasamentul ( combinatie de biologie si invatare) care se manifesta doar in situatii de stress, modul si forta manifestarilor depind de tipul de atasament; un copil ce se simte securizat nu va face niciodata crize de tantrum cu urlete, aruncat pe jos, lovit, etc.  ci va plange si va cauta proximitatea figurii de atasament; un atasament ambivalent, da, va face crize; etc.
Sper ca m-am facut inteleasa. Fiecare copil e diferit atat prin gene cat si prin influentele mediului; pana si gemenii monozigoti difera; lucrurile sunt si mai complicate cand ne gandim ca crescuti in acelasi mediu, doi copii vor diferi totusi foarte tare (aici intervine o alta regula, la care trebuie meditat: in aparent acelasi mediu, fiecare isi construieste propriul mediu). Asadar specificul nivelurilor de dezvoltare este o medie descrisa de stiinta dar fiecare individ se distanteaza de ea in functie de fenotip (realizarea genotipului prin experientele de viata traite de individ).
Nu stiu cat de clar am raspuns...
Cu bine,
ana muntean