Saturday, May 5, 2018

Dragă mămică, există speranță și după depresie !

Dragă mămică,

Când ai sufletul bolnav, nu poți simți gustul nici unei activități.
Toate gusturile lucrurilor sunt bune, dacă fondul, adică inima, sunt liniștite, dacă respirația este bună, dacă trupul cooperează.
Și invers, când inima e sănătoasă e ca o chitară acordată, sau ca un arcuș bun, care poate cânta pe orice linie melodică. Mintea poate sta în prezent, și se poate bucura să ofere și să primească. Dacă sufletul e sănătos, poți zâmbi, te poți juca, poți trăi. Nu-i așa ?



Dar ce te faci atunci când, ai copii, și nu te mai simți în stare de a fi mamă? Când depresia bate la ușă și nu te mai poți bucura de viață și de tot ce le-a oferit ?

În primul rând, este bine să te folosești cât de mult de ceea ce ai deja. Copiii sunt ei înșiși niște „antidepresive cu ochi”. Sunt veseli, nu țin ranchiună ca noi, sunt foarte sinceri și autentici. Prezența lor ne poate ajuta în sine, așa cum te ajută o plimbare printr-un parc înverzit sau printr-o pădure, de-a lungul unui râu. Privește-i, doar, nu-ți propune nimic serios, doar fii acolo. Privește-i. Ia un cub în mână, așează-l peste alt cub. Forțează-te puțin. NU te însingura! Niciodată!



Roagă pe altcineva să se ocupe de treburile gospodărești
în acele momente/zile. Nu va muri nimeni dacă îți amâni puțin treburile casnice.

Fă ceva ce îți place foarte mult. Scrie. Dansează. Ascultă o melodie care îți place foarte mult pe YouTube. Întâlnește-te cu un om drag. Pictează ceva, orice, aiurea. Îmbracă-te frumos și plimbă-te prin natură. Vezi un film frumos, o comedie. În vindecarea depresiei și altor boli psihice, astfel de activități se numesc „terapie ocupațională” și sunt foarte recomandate de către specialiști, căci antrenează mult acele zone din creier responsabile cu buna-dispoziție.


Recomand cu insistență chiar și înainte de a ajunge la stările depresive, este să intri în relație și nu să te izolezi. Îmi doresc tare mult ca părinții să nu mai primească copiii ca pe niște „lucruri” dragi, într-adevăr, dar de care „trebuie să ai grijă” și pentru care trebuie să fii perfect. Iar dacă nu ești, ai clacat, și ești cel mai vinovat și meriți să fii pedepsit. Cel mai probabil, ai păstrat aceste gânduri încă din copilărie. Aceștia sunt „mugurii” depresiei.  Nu îi lăsa să înflorească !

Vorbește, vorbește, vorbește
. Zi ce te doare. Nu contează așa mult dacă cel de lângă tine este foarte deschis sau dacă are cunoștințe de psihologie, dacă este cineva drag, cu siguranță îi va păsa de ce ți se întâmplă. Îți spun din experiență că am avut și eu prejudecata asta, și bine nu mi-a fost. Un om care te iubește, e drept, în felul lui, va fi interesat de ceea ce ți se întâmplă și va încerca sincer, nu interesat (ca poate un terapeut), să te înțeleagă. În plus, este un exercițiu în primul rând pentru tine faptul că ai pus în cuvinte durerea. dacă nu ai prejudecăți, ai putea încerca și o ședință cu un coach sau psihoterapeut.


Orice ai face, încearcă să nu îți pierzi speranța ! Viața TREBUIE să aibă și momente mai „amare”, încearcă să accepți asta. O mare durere ne vine și din faptul că ne luptăm, rezistăm durerii, în loc să O TRĂIM, și să o lăsăm să facă parte din viață. Suferința are rolul ei foarte important, și este o formă de emoție complexă care, odată îndepărtată „coaja” ei dură, ascunde un fruct foarte zemos și delicios.

O să îți dau un citat al unui mare scriitor, Mihail Bulgakov:

„Toate sunt trecătoare. Chinuri, suferințe, vărsări de sânge, molimă, foamete. Paloșul va pieri, dar stelele de pe cer vor dăinui și atunci când jos, pe pământ, nu va mai rămâne nici măcar umbra noastră sau a înfăptuirilor noastre. Nu se află nimeni pe fața pământului care să n-o știe. ”


Cu drag,
Ioana