Ce înseamnă un părinte bun ?

După o seamă de lecturi de specialitate, participări la conferințe specifice, iată care este părerea mea referitoare la ce înseamnă un părinte bun.

Un părinte bun este un om matur

Un om matur înseamnă un om echilibrat. Un om echilibrat este un om previzibil, consecvent, care și-a integrat contrariile, care cunoaște multe despre ființa umană, și deci, și despre el însuși. Autonom. Interdependent. Adaptat. Inteligent emoțional.

Un părinte bun este un om care si-a dat suficient timp să își cunoască și încerce valorile principale (valorile-stâlp) si le urmează întocmai în viața sa.

Un om matur este un om care are deja niște valori-stâlp (păreri clare, adevărate despre aspectele generale ale existenței) după care se conduce în viață. Valori reale ca bun-simț, sinceritate, autenticitate, empatie, pentru el sunt foarte importante, și nu le uită în nicio situatie din viată. Este ghidat de ele, și manifestarea lor in viata de zi cu zi ii alcătuiesc personalitatea si il fac să fie cine este. Astfel, reuseste să fie admirat și un exemplu pentru copilul sau copiii lui, pe care reușește să îi inspire, iar acesta îi va caută prezența și sfatul și mai târziu in viață, in anii maturității.

Un părinte bun își iubeste meseria și il invată și pe copilul său

Dacă îți iubești meseria, nu ai cum să nu îți vină să vorbesti despre ea sau să îi explici si copilului tău câte ceva despre ea. Un părinte bun este deschis să vorbească copilului său despre viața sa, despre cum și-a ales această meserie, de ce ii place asa mult, ii impărtăseste emotii, și, daca acesta vrea, chiar il invată din tainele ei. Un părinte bun este, de cele mai multe ori, deschis și răbdător la și cu întrebările copiilor săi, referitoare la meseria sa și, în general, la aspectele generale ale vieții.

Un părinte bun este un om cu suflet bun

Un părinte bun este un om care are compasiune nu numai față de proprii copii sau propria familie, ci și față de alți oameni. Simte compasiune față de cerșetori, copii înfometati de pe stradă, animale dezavantajate, vecini si față de intreaga omenire suferindă. Și-a dezvoltat acest „mușchi” al dragostei și are o inimă largă și miloasă. De aceea, oferă, ori de câte ori are ocazia câte ceva nevoiașilor, un obiect, sau un cuvânt bun sau pur și simplu îi ascultă.

Un părinte bun este un om care iartă și iubește necondiționat

S-au scris atâtea și atâtea definitii despre iubire. Fiecare om (și părinte și copil) pare să aibă o definitie  a iubirii. Ce este iubirea până la urmă ?

Mama care ii da zilnic copilului fast-food sau ciocolată oare nu isi iubeste copilul ?

Dar cea care ii spune mereu ce să facă in primii ani ai copilăriei (încurajând astfel dependența de ea) ?

Oare iubirea nu te constrânge și la puțină autoînvinovățire, la puțină analiză de sine, la puțină vedere critică a faptelor tale ?

Eu cred că un părinte bun este un om care nu pune condiții atunci când iubeste, și pe care nu il impiedică nimic să iubească ! Niciun defect, fizic sau moral, al omului de lângă el, nu e un obstacol pentru a nu-l iubi pe acesta. Nu îi reprosează nimic, și nu are nicio asteptare de la acesta. Cunoaște ființa umană destul de bine, cu tot cu neputințele ei, ca să aibă vreo așteptare sau pretenție de la ea.

În fine, un părinte care iartă și iubește cu adevărat este un părinte care „iubește inteligent”, așa cum spune si poetul Romulus Chelbegean:

Vă rog, iubiţi-mă inteligent

Dac-ar avea părinţii ochi să vadă
şi sufletul le-ar fi mereu atent,
în ochii pruncilor cu viaţa fadă,
ar descifra mesajul cel urgent:
“Părinţi, iubiţi-mă inteligent!”

Nu glume, nici minciuni-bomboane amare,
nu vreau bunici şi nici televizor,
nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor !
Eu ştiu c-aveţi profesii elevate,
că sunteţi la curent, cu date noi,
c-aveţi serviciu…ca eu să am de toate,
dar fiindcă vă iubesc pe amândoi,
vă spun: “Eu am nevoie, doar de voi!”

Aş vrea ca jucărie ochii mamei,
nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi,
când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
şi nu pot sta la tata pe genunchi,
mă simt ca o mlădiţă...fără trunchi.
Nu vreau să fiu un deget ce acuză,
găsind olarul...singur vinovat,
am gând curat şi inima refuză
o bombă cu efect...întârziat:
“Vreau să devin un om adevărat!”

De-aceea vreau părinţii mei să vadă,
să aibă sufletul mereu atent,
ca-n ochii mei...umbriţi de viaţa fadă,
să descifreze strigătul urgent: