Daca ar sti cum, copilul ti-ar zice ...

Acest mic articol este inspirat din propria relație cu mama, mai bine zis, a copilului meu interior și mama așa cum am perceput-o eu acum mulți mulți ani. Este vorba de câteva lucruri pe care aș fi vrut ca mama sa le fi făcut dar pe care nu știam sau puteam sa i le spun, și chiar dacă aș fi spus, nu cred că s-ar fi schimbat ceva. Mai târziu, am descoperit că cele pe care le voiam eu de la mama mea, le-ar mai fi vrut și mulți alți copii, deveniti adulti.

Astăzi am inteles omul care mi-a fost mamă, eu la randul meu sunt mamă, si mă ajută să îmi amintesc aceste dorințe ale copilului meu interior, pentru a avea o relatie cât mai bună cu proprii copii, si a fi un model pentru ei. 

Am citit acum câtiva ani într-o carte a Pr Savatie Bastovoi un lucru pe care îl țin minte și acum: „Fiecare om are propria definitie a iubirii, știe clar cum ar vrea să fie iubit.” Așa e, și fiecare copil știe cum ar vrea să fie iubit de părinții lui, în special de către mama lui. 

Sper ca fiecare mămică si viitoare mămică să înțeleagă exact ce își dorește de fapt copilul în relația cu ea.

Mama, te rog ai milă de tine, nu te mai supăra atât de mult.

Mami, eu aș vrea sa te iubești mai mult ca sa învăț să mă iubesc și eu pe mine.

Mama, aș vrea sa știu EXACT ce te-a supărat din ce am făcut .

Mama, aș vrea atât de mult sa îmi spui ce simți, ce trăiesti ... acum.

La ce te gândești ?

Cu ce sunt de vină eu ?

Mama, pot sa te ajut cu ceva ? Vrei să mă implici și pe mine în ce faci tu ?
Vrei sa ai incredere in mine, te rog ?
Poti sa imi arati cum se face ? Dar sa nu faci tu in locul meu !

Mama, te rog nu ma minți și zi-mi de ce ești trista.

Vrei să ne jucam ?

Mama, de ce ridici vocea ?

Mami, îl iubești pe tati cu adevărat ? Dacă îl iubești, de ce va certați atât de des ?

Mama, tu ce ai face în locul meu în aceasta situație ?
Mami, ai putea doar să stai putin cu mine... fără să facem nimic ?
Mami, vrei să citim împreună o carte si să povestim apoi ?

Mami... eu te iubesc și... vreau să îți fie bine.

Iartă-mă, copile !

Cel puternic este, de fapt, care poate arata, prin tacerea sa, prin forta faptelor sale, bunatate.
Când rănim fără să ne asumăm și să ne cerem iertare, atunci suntem slabi, atunci pierdem încrederea copilului în noi.
Iertarea te eliberează de presiunea perfecțiunii, mai ales cea pe care noi părinții o putem trăi.
 Sa ii multumim si copilului nostru, in această Sărbătoare care bate la ușă, că există, că și datorită prezenței lui, suntem noi mai buni, mai răbdători, mai iertători, că datorită lui, am invățat atâtea lucruri. Să îi multumim că există, și să îi cerem iertare pentru că poate am fost poate prea autoritari, prea mândri, prea furioși sau prea indiferenți !

Micul Prinț: lecții esențiale de viață

Ce este esențial, e invizibil pentru ochi

Din păcate, pe măsură ce creștem, uităm, uităm că am fost copii cândva. Uităm că am crezut în baloane și zmee, uităm că gândeam și vorbeam și credeam în (despre) lucruri nemapomenite și că totul se poate realiza doar prin puterea imaginației. Uităm de copilăria noastră.

În timp, aceste lucruri au devenit doar niște povești de adormit copiii, iar noi am apucat drumul maturizării, așa cum ne sfătuiau, direct, sau indirect, toți adulții din jurul nostru. Alte lucruri au început să devină esențiale pentru noi, altele au devenit prioritățile, viața a devenit „grea”...

Cu timpul, a început să ne pese tot mai puțin de „floarea” noastră, și am lăsat ca sufletul nostru să fie populat cu alte plante și buruieni de toate soiurile. Ne-am lăsat amăgiți, ba chiar am urât copilul din noi, în care deja incepusem sa nu mai credem, de falsele flori ale acestei lumi, și ne-am supus noilor reguli de adulți care făceau abstracție de nevoile autentice ale sufletului, de fapt, ale copilului invizibil care încă făcea sforțări să ne arate că este și el pe acolo.

Și Iisus Hristos vorbește despre importanța copiilor, și îi îndeamnă, deloc întâmplător, pe adulți „să îi lase pe aceștia să vină spre El”.

Oare nu copilul din noi este, de fapt, Dumnezeu ?

Este nevoie să lupți pentru ceea ce îți spune inima că e esențial

Am învățat cât de importantă este cunoașterea de sine, și că oamenii te pot ajuta dar te pot și incurca uneori. Important este ca tu să ai grijă de adevărata floare și să nu o lași să se usuce, așa cum a făcut Micul Prinț, convins permanent că este cel mai important lucru din viața ta și pentru întreaga ta ființă.

Cântecul, arta, rugaciunea, privirea cerului, a naturii, un copil, jocul, trăirea bucuriei pentru lucrurile simple sunt doar câteva instrumente prin care poți rămâne copil chiar și dacă zilele trec și vârsta devine tot mai înaintată.

Esentială este inocența. Esențială este relația noastră cu sufletul nostru (relația Micului Prinț cu floarea). Dar aceasta presupune sacrificii, și o luptă... invizibilă. O luptă pentru a proteja relația cu sufletul nostru de influențele tendințelor de „adultificare” din noi, pe care, din păcate, de cele mai multe ori, refuzăm să o dăm.

Dacă vezi uneori viața prin ochi de copil, nu inseamnă că ești nici iresponsabil, nici infantil

A pune pe primul loc relația cu sufletul tău, a găsi un fir de speranță și nădejde în orice situație, a te prosti cu copilul tău sau chiar cu un adult apropiat nu înseamnă deloc iresponsabilitate sau chiar „nebunie”. Dimpotrivă. Consider că este un mod de a mai lua în râs o perceptie poate prea serioasă asupra vieții.

Eu admir oamenii care găsesc un rost în a „pierde” jumătate de zi pentru a construi un om de zăpadă alături de un copil. Asta înseamnă a fi serios în joacă sau a lua în serios joaca, așa cum fac și copiii. Eu cred că un astfel de om va reuși să găsească și un echilibru între pragmatism și partea lui jucăușă.

Cei mai minunați adulți sunt cei care știu să îl prețuiască pe „Micul Prinț”

Soțul meu afirmă că a reușit să găsească un echilibru intre micul prinț din el și adultul pragmatic care a devenit. Și, intr-adevăr, și eu cred că așa este. L-am privit de-a lungul fimului, râzând cu poftă la unele scene amuzante, exclamând, zâmbind, fiind implicat. Și m-a bucurat asta. Nu e prima oară când mica prințesă din mine se intâlneste cu micul prinț din el. Insă recunosc că mi-aș dori să se joace mai mult, cu mine sau cu copilul nostru, să încurajeze mai mult joaca, să ii găsească mai mult sensul în mijlocul unei situații percepută de el ca foarte serioasă, sau chiar gravă. Să facă acel haz de necaz, asumat, conștient. Recunosc să că și eu mai am de invățat la capitolul ăsta, și mă mai las incurcată și eu de acel slogan pe care adultii seriosi din viața noastră au avut grijă să ni-l intipărească în minte atunci când am fost copii: „viața e grea”, „trebuie să faci x, y, z ca să reușești în viață” etc.

Nu neapărat ce faci, ci cum faci îți aduce bucurie autentică

Omul poate fi foarte bucuros când bea și un pahar de apă, mai ales dacă acesta este dintr-o fântână într-o zi toridă de vară. Dacă știe și poate să fie recunoscător, acest sentiment îi poate umple inima într-o secundă și asta este tot ce contează, și tot ceea ce își dorește cu adevărat omul în această viață până la urmă, nu?

Doar adulții care s-au indepărtat prea mult de florile din sufletul lor mai cad pradă acestei ciudățenii de a străbate km. întregi pentru a găsi ceea ce se găseste de fapt, atât de aproape și la indemână oricui, în cele mai simple lucruri.

A face un efort constant în a te bucura de singurătate sau de prezența unui prieten, de o stare de sănătate, de o plimbare în parc într-o zi însorită sau cu mulți fulgi, de o înghețată, de un joc cu copilul tău, de un răspuns pe care îl căutai de mult și abia l-ai găsit este mult mai de preț pentru suflet și pentru a trăi adevărata bucurie decât orice poate fi cumpărat cu bani mulți.