Monday, April 23, 2018

Să învățăm să relaționăm pentru copiii noștri !


Este incredibil dar așa e : omul este un UNIVERS ENERGETIC. De credințe, convingeri, gânduri, trăiri, viziuni, vise, dorințe. Tot ce „se întâmplă” este, în mare parte, 90% manifestările tuturor acestora, în exterior. Vedem sau nu vedem, suntem conștienți sau nu suntem conștienți, așa e. Abia când începem să fim conștienți, și asta se întâmplă când vine momentul, ne dăm seama, fir cu fir ,de toate acestea dinăuntrul nostru. Și durează un timp ...mai mult sau mai puțin la fiecare dintre noi.

Cam tot ce am învățat despre ce înseamnă o relație este fals. Tot ce am învățat despre ce este bun și de preferat într-o relație este aiurea, neplăcut, fals. Si asta se vede după reacțiile celor mai mulți oameni din jurul tău….în timp, dar și după modul în care te simți.
Copiii sunt niște receptori extraordinari de energie. Energia e ca o pânză de păianjen. Orice mică gâză se pune pe ea, aceasta tremură, resimte greutatea energetică. Gâzele sunt toate disconforturile noastre, neacceptările, blocajele, furiile …

Ca să se dezvolte cât mai armonios, copilul are nevoie, în primul rând de modelul a doi oameni care știu să discute lucrurile asertiv, să își managerieze conflictele și să își împlinească nevoile personale și relaționale non-violent.

Hai să intrăm în relații mai delicat, mai prudent… pentru copiii noștri !

No comments:

Post a Comment