Cum am reușit să stau cu fetița mea în magazinul de jucării fără tantrum-uri

Reclamele, poveștile auzite sau citite mi-au dat de gândit că mulți dintre copilași se transformă în mici monstruleți atuncă când se intră într-un magazin de jucării cu ei. Așa că, cei mai mulți părinți evită să mai meargă cu ei într-un astfel de magazin, sau chiar în supermarket. Care ar fi soluția ca un astfel de lucru să nu se mai întâmple și să avem un moment plăcut cu ei când mergem la cumpărături ?

La un moment dat, am citit o carte a marii psihanaliste de origine franceză, Francoise Dolto, nu mai știu cum se numea. Autoarea scria despre cât de important este să validăm dorințele copilului. Explica că nu este nevoie să cumpărăm neapărat lucrurile pe care și le dorește copilul, dar că este important să îi arătăm că înțelegem că și-o dorește.

O să explic un pic și ce se întâmplă din punct de vedere psihologic. Copilul când vede o anumită jucărie sau obiect (care îi place foarte mult), el trăiește o dorință intensă. Rațiunea este cea care îi aduce în prim-planul imaginației obiectul respectiv. El nu dorește așadar acea jucărie, ci acea jucărie îi stârnește o facultate a psihismului lui, și anume dorința. Deci noi, ca părinți trebuie să lucrăm cu dorința lui. 

 

Citit și făcut. De fiecare dată când merg într-un magazin cu jucării, și Cristina este atrasă de vreo păpușă sau trenuleț, îi dau voie să o atingă, să se uite la ea. Eu mă așez la nivelul ei și îi validez dorința, prin întrebări, așa cum spune și psihanalista mea…

-Nu-i așa că e frumoasă ? Este moale, și are ochii mari ? Oau! Și uite ce culoare au papuceii ei !? E minunată, într-adevăr ! Îmi dau seama că ți-ai dori să o ai doar pentru tine !

După un astfel de mini-dialog, (în care ea îmi răspunde afirmativ la ce o întreb eu), urmează să o întreb dacă acum o punem la loc, și o îndemn să căutăm altceva, mai frumos. În 98% din cazuri mă ascultă. Uneori, o pune ea singură la loc. și ne îndreptăm împreună spre altă jucărie.

Astfel, magazinul de jucării se transformă într-o activitate distractivă pentru noi. 

Același comportament, care a devenit, din punctul meu de vedere, o rutină frumoasă prin care îi arăt pur și simplu că o respect ca om, îl am și în supermarket. 

După vreun an jumătate de când fac asta (ea are 2 ani și 9 luni), în supermarket, de fiecare dată, fetița mea ia ceva de pe raft și vine și mă întreabă:

„Asta luăm?” 

Eu îi zic „nu”, și ea pune la loc obiectul, (de regulă e ceva dulce).

Regula în supermarket e că luăm mereu UN SINGUR LUCRU pentru ea. De obicei, ea alege oul kinder. Și dacă mai vrea al doilea lucru, îi amintesc repede regula:

 „Hei! Ai uitat, am luat deja oul!” 

Plecarea încerc să o fac tot plăcuă. Îi spun sincer că am am obosit, după ce „ne-am jucat” cu atâtea jucării, și că aș merge spre casă (sau unde mai avem treabă).

 

Din observațiile mele, mi-am dat seama că micuța e doar interesată de aventură, de a-i valida, de fapt, lumea ei mică în care totul e o aventură. De aia , cred eu, ne este recomandat atât de mult jocul de către specialiști. Pentru că ei vor un partener real în această lume a lor plină de culori, obiecte care mai de care, senzații de tot felul …

Un alt motiv este că ei îți doresc să fie validați ca oameni noi care vin în această lume, să fie respectați, ca orice alt om, să învețe, de fapt,  ce înseamnă să fii om pe acest pământ.

Și ce partener  și ghid mai de încredere, mai empatic și mai ...fain poate avea decât MAMA ?