Antiparenting sau cum să fii părinte natural

Dacă ar conștientiza un om ( o femeie) de câte este nevoie pentru a fi o mamă (bună), poate că nicio femeie nu ar mai îndrăzni să facă copii.

Specialiștii vorbesc de 3 factori mari care influențează personalitatea, de-a lungul formării ei: temperamentul, care este înnăscut, genele (sau predispozițiile genetice) și mediul. Eu pe acesta din urmă vreau să îl evidențiez în cele ce urmează. La ce se referă mediul înconjurător ? Se referă la toată „fauna” și „flora” care populează spațiul unde crește un copil. Este adevărat că el nu e o ființă „tabula rasa”, așa cum unii psihologi au susținut, însă are și acel ceva unic al lui, acea fire, numit de unii „temperament” care este doar al lui. Însă, motorul manifestărilor temperamentale este în mare parte copiat de la părinți. Temperamentul reprezintă, să zicem așa, șuvoiul de apă (cristalină sau mai tulbure, arteziană, sau tip izvor etc.) dar contextul în care curge, dacă vreți, este schițat în familie, apoi în mediile în care copilul ajunge. El este foarte predispus, în primii să anișori să copieze pur și simplu, instinctiv, și fără a-și folosi rațiunea sau voința, modalități, manifestări comportamentale, mici sau mai mari. De la un anumit ton în folosirea unui cuvânt, o expresie folosită des în familie (sau de către unul din părinți), o trecere cu mâna prin păr într-un anumit context situațional, până la manifestarea unei anumite atitudini existențiale.

De aceea, orice copil are nevoie să fie crescut de către un părinte întreg. Adică de un părinte în care trăiesc în armonie și ordine puterile sale sufletești, voința, rațiunea și partea emoțională, sentimentală. Poate că, dincolo de explicațiile psihologice, asta este și esența tuturor traumelor sufletești, mai mici sau mai mari ale unui copil devenit adultȘ lipsa unor părinți întregi.

Eu cred că părinții primesc o mare șansă atunci când li se nasc unui sau mai mulți copii pentru a lucra la ei, măcar atunci. Un părinte inteligent cu adevărat, se folosește practic de această situație din viața lui, aceea de a avea copii, și lucrează cu sine la propria sa dezvoltare.

Pentru mine a fost foarte important să înțeleg aceste lucruri, și practic, astăzi am un stil de viață așa cum mi-am dorit de fapt dintotdeauna. În care cresc zilnic în înțelegere și în conștientizare, în care mă maturizez pur și simplu, sunt prezentă pentru copiii mei, și devin, practic, un părinte (în mod) natural. Poate că, dincolo, de orice rețetă de parenting care circulă pe internet, cel mai important lucru pe care îl poate face un părinte este să învețe să își descopere acea puritate, acel sine autentic care, scăldat în bun-simț, compasiune, adevăr și credință, luminează mai puternic și mai cu folos personalitatea unui pui de om, aflat la început de drum.